… adică acum 23 de ani. Sunt destul de dezamăgită de anul ce a trecut, gândindu-mă la multitudinea de lucruri pe care mă lăudasem că le fac. Şi încep iar cu ce-mi propun să fac până pe 19 iunie 2011:
– să mă ştiu cu un loc de muncă aducător de satisfacţii profesionale (şi materiale, să nu fiu ipocrită! – vreo doo mii de lei)
– visez la permisul de conducere, cu toate că am impresia că sunt pericol public…
– şi dacă tot visez la permis, visez şi la un Passat. Cine a murit de la atâta visare?
– rămâne valabil că vreau să îmi updatez colecţia de smacuri si de hăinuţe
– vreau ca oamenii pe care îi apreciez să nu se schimbe!
– să pot lua cât mai multe căăăăărţi (Bookfest şi Gaudeamus RULZ!)
– să fiu ca Mel Gibson în Ce-şi doresc femeile: pentru măcar o zi, vreau să ştiu ce au în cap oamenii din jurul meu (şi să mi se confirme despre unii că, într-adevăr, nu au nimic în el)
– vreau la Romaaaaaaa! Mai e nevoie să explic?
– să am o mătuşă care să-mi lase prin testament 500 metri pătraţi cu tot cu căsuţă, la mare (într-o zonă caldă, că nu-mi convine Marea Nordului sau peninsula Kamceatka)
– să-mi menţin forţa aberantă şi să uimesc pe toată lumea, zi de zi
A mai trecut un an… Merg pe 24.
La multi ani, multa sanatate si sa ti se indeplineasca toate dorintele!!!!
ApreciazăApreciază
Saru’mana. Sa fie 🙂
ApreciazăApreciază
La multi ani Laura!!!!! multa sanatate si tot ce iti doresti sa devina adevarat :*
ApreciazăApreciază
Multumesc foarte mult! :*
ApreciazăApreciază
La multi ani!!! multa sanatate si sa ti se indeplineasca toate dorintele si iti trimit un pupic asa mic de ziua ta
ApreciazăApreciază
Multumesc. Dar doar unul mic? Las’ ca vorbim noi 😉
ApreciazăApreciază
la multi ani… baietelul meu e nascut pe 18 iunie… hey, vezi ca,,,,, Kamceatka e peninsula, nu insula… in alta ordine de idei, de unde pana unde iti place tie ELO…??
ApreciazăApreciază
De la nastere pana la moarte.
ApreciazăApreciază
oau, ce „timp de latentza” lung ai… 🙂 si care „melodii” de-a lu ELO iti plac tie „mai mult si mai mult…”?
ApreciazăApreciază
E, acum raspunde fiecare cand poate. Am lipsit mult de pe aici. Top 3 este:
1. Ticket to the Moon
2. Rain is Falling
3. One More Tomorrow
ApreciazăApreciază
ca sa folosesc o replica dintr-un oarecare banc, as zice: „oau, cata pretzizie!”… eu n-as putea sa fac un „top 3” atat de „sigur pe el” ca si al tau… Imi plac: telephone line, can’t get it out of my head, livin thing, sorrow about to fall, 21st century man, heaven only knows, evil woman (asta esti tu lol), sweet talking woman (sau esti cumva asta..? 🙂 ), ticket to the moon etc
ApreciazăApreciază
Nu stiu… Tu care dintre ele crezi ca sunt? ;;)
ApreciazăApreciază
asa da: sa fii „rea da’ buna”… 🙂 asa nu: sa fii morbida, ca atunci cand „diseci” metode de sinucidere…
ApreciazăApreciază
1. Sunt rea, da’ buna 🙂
2. Asta e starea mea de acum, nu am ce face.
ApreciazăApreciază
ei, hai frate, capu sus, ce mama zmeului… ca doar n-o sa lasi fortza aberanta sa-si dea duhul…
ApreciazăApreciază
A, nuuuu, ca asta e acum la putere. Numai aberatii, zi de zi :))
ApreciazăApreciază
cam putina „lume” p’aci… nu te intereseaza „popularitatea”…?
ApreciazăApreciază
Absolut deloc. Nu prea scriu ca sa „impresionez”, ci pentru mine.,. As scrie pe caiet daca nu mi-ar fi asa lene sa scriu de mana:)) Unele postari sunt si pentru amuzamentul altora, insa altele nu…
ApreciazăApreciază
ma intreb ce-o sa ne faca „scriptul” daca mai continuam astfel suficient de mult… o sa ne ingusteze randurile pana ce acestea vor avea doar cate un singur cuvant, astfel incat vom citi mai mult pe verticala decat pe orizontala …??
ApreciazăApreciază
Nu, pentru ca l-am limitat la 10 raspunsuri. Deci probabil va trebui sa scrii un nou comentariu, nu un reply la asta 🙂
ApreciazăApreciază
destept „scrip(e)tul”… apropo, e complicat sa „set up”-ezi un blog EXACT ca asta (nu neaparat cu aceleasi imagini…) …? si costa ceva…?
ApreciazăApreciază
Complicat, nu. Doar ca iti mananca timp. Nu costa nimic decat daca ti-e tie lene sa il faci si pui pe altcineva, care sa vrea „a payment”.
ApreciazăApreciază
cred ca mi-ar placea sa-mi fii profa de „stabilit” bloguri… chiar daca confunzi „tie” cu „ti-e”… poate e doar din cauza „vitezei”… sau a somnului…?? 🙂
ApreciazăApreciază
Mai citeste o data. Sunt profesor de romana. Te asigur ca nu am gresit…
ApreciazăApreciază
hmm… interesant… e corect si cum ai scris tu… eu „ma fixasem” pe ideea ca, in propozitia ta, „ti-e” trebuie sa fie musai „tie” si invers… dar mi-am dat seama ca, de fapt, poate foarte bine sa fie corect si asa cum ai scris tu… chestie de ordinea cuvintelor in propozitie… recunosc, deci, ca, de data asta, am „muscat-o”… 😉
ApreciazăApreciază
Corect 🙂 Poate ma prinzi data viitoare 😛
ApreciazăApreciază
deci e 1-1..?? ;;)
ApreciazăApreciază
Pentru ce ai tu 1???
ApreciazăApreciază
pentru chestia cu „insula-peninsula”, ai uitat…? deci, daca tot vorbeai de „prins”, te-am prins deja odata… dupa cum vezi, sunt cu ochii pe tine, asa ca „watch out”…! 🙂
ApreciazăApreciază
Corect twice. 1-1 :))
ApreciazăApreciază
sper ca n-o sa ma uit, de acum, cu stres maxim, doar la „puncte si liniute”… :))
ApreciazăApreciază
Ar fi pacat sa nu mai vezi padurea din cauza copacilor…. 🙂
ApreciazăApreciază
profesezi…? adica „predai”…??
ApreciazăApreciază
Acum, nu.
ApreciazăApreciază
cauti mijloace de a face bani…? asa am inteles din „postul” initial… a iesit ceva din povestea cu call center-ul…? dar din blog-ul asta iese ceva…?
ApreciazăApreciază
Nu, mi-e bine asa cum e acum. Nu caut altceva.
ApreciazăApreciază
bufff… :)) sa inteleg ca, in materie de „finante”, nu visezi mai mult decat la un J.O.B., eventual bine platit?
ApreciazăApreciază
Nu. Sa intelegi ca asa cum imi e acum, mi-e bine, si nu am de gand sa intreprind nimic pentru a schimba ceva.
ApreciazăApreciază
te „vedeam” mai „afacerista”… ;))
ApreciazăApreciază
nu nimeresc deloc „smiley”urile astea…:)
ApreciazăApreciază
Nu sunt.
ApreciazăApreciază
ti-ai luat permisul de conducere…?
ApreciazăApreciază
Nup.
ApreciazăApreciază
tocmai am aflat ca nu esti „90-60-90″…
ApreciazăApreciază
mai sper inca intr-un raspuns de genul: „de fapt, nu m-am masurat niciodata si, de fapt, oricare ar fi, ma simt perfect in „dimensiunile” mele, pentru ca, de fapt, sunt cea mai grozava tipa din lume…”
ApreciazăApreciază
Pai, chiar sunt ;). Nu ti-ai dat seama pana acum?
ApreciazăApreciază
ba da, dar am avut un moment de indoiala din cauza intarzierii raspunsului… 🙂
ApreciazăApreciază
Tz, tz, tz… Nu trebuia. Si de fapt, conteaza ambalajul cand citesti ceva? Conteaza doar ce citesti, nu mana care atinge tastatura.
ApreciazăApreciază
apropo de „mana” si „atingere”, cam brutal „saltul” de la „pana” la „tastatura”, nu…?
ApreciazăApreciază